Scrisoarea emoționantă a lui Cosmin Contra pentru fanii naționalei: ”Îmi cer iertare pentru dezamăgirea pe care am produs-o”

Scrisoarea emoționantă a lui Cosmin Contra pentru fanii naționalei: ”Îmi cer iertare pentru dezamăgirea pe care am produs-o”
  • Publicat:

Fostul antrenor al echipei naționale, Cosmin Contra, a transmis o scrisoare emoționantă fanilor naționalei. El își cere scuze pentru că nu și-a îndeplinit obiectivele și greșelile făcute în timpul în care a fost selecționer.

Contra a mai notat în scrisoare că are încredere în noul antrenor al naționalei, Mirel Rădoi, și noul său staff tehnic al echipei. El crede că tricolorii pășesc pe un drum bun cu noua formulă.

Scrisoarea emoționantă a lui Cosmin Contra pentru fanii naționalei: ”Vă mulţumesc tuturor”

”Fie că susţineţi România din tribune ori din faţa televizorului, din postura de jucători, arbitri, conducători de cluburi, jurnalişti sau colegi antrenori, mi-am dorit foarte mult să vă mulţumesc tuturor la capătul acestui mandat de selecţioner.

Am trăit o bucurie unică şi o experienţă incredibilă pe banca echipei pe care am iubit-o şi o voi iubi totdeauna. Am fost mândru să primesc această onoare de a reprezenta ţara mea din cea mai importantă poziţie de antrenor, după anii în care am purtat cu dăruire şi emoţie tricoul primei reprezentative.

Scrisoarea emoționantă a lui Cosmin Contra pentru fanii naționalei: ”Am muncit cu tot sufletul”

Vă asigur că am muncit cu tot sufletul, punând în slujba naţionalei tot ce am învăţat în cariera de jucător şi antrenor, având mereu doar visul performanţei în minte şi în inimă”, a început Cosmin Contra scrisoarea dedicată fanilor.

În continuare, fostul selecționer ține să își ceară iertare de la suporteri pentru rezultatele sale.

”Din păcate, rezultatele din teren nu au fost mereu aşa cum mi-am dorit. Îmi cer iertare pentru dezamăgirea pe care am produs-o celor care îşi doreau mai mult, pentru greşelile pe care le-am făcut şi pentru că nu am putut să transform dragostea mea pentru echipa naţională în rezultate pe măsura ei.

Scrisoarea emoționantă a lui Cosmin Contra pentru fanii naționalei: ”Am ales să vă scriu acum, după ce România are deja un nou selecţioner”

Am ales să vă scriu acum, după ce România are deja un nou selecţioner, pentru că abia acum simt că acest mandat se încheie, când naţionala păşeşte pe un drum în care eu cred. Cu oameni pe bancă, în locul meu şi al staff-ului meu, pe care îi preţuiesc şi îi voi ajuta necondiţionat”, a scris Contra, conform Telekom Sport.

Cosmin Contra a mai mulțumit și FRF pentru șansa pe care i-a oferit-o și arată că a învățat foarte multe lucruri în această perioadă.

”La finalul acestei etape, mulţumesc Federaţiei Române de Fotbal pentru încrederea oferită pe toată durata mandatului meu şi pentru sprijinul pe care l-am simţit zi de zi. Mai mult decât atât, FRF mi-a oferit o echipă de profesionişti care a trăit şi a muncit alături de mine, 100% dedicaţi naţionalei. Le mulţumesc fiecăruia dintre ei, membri ai unei echipe extraordinare.

Scrisoarea emoționantă a lui Cosmin Contra pentru fanii naționalei: ”Voi purta cu mine imaginile miilor de copii care au cântat imnul pentru România pe stadion”

Am învăţat enorm şi am căpătat, în acelaşi timp, prieteni căliţăi alături de mine prin focurile unei presiuni incredibile. În toată cariera mea viitoare, voi purta cu mine imaginile miilor de copii care au cântat imnul pentru România pe stadion, sacrificiile jucătorilor care au înţeles să dea totul pentru tricoul pe care îl poartă şi gândul că am putut contribui la o schimbare de generaţie pentru viitorul mai bun al fotbalului românesc”, a adăugat fostul selecționer.

Într-un final, Contra a notat: ”Echipa naţională aparţine tuturor românilor şi ea trebuie susţinută necondiţionat. Eu aşa voi face totdeauna.

De acolo, din banda dreaptă a terenului, după o cursă fără teamă, aşa cum v-am obişnuit, am trecut pe banca selecţionerului. Acum, când mă ridic de pe banca aceasta spre un alt viitor, înţeleg de fapt că aceste curse ale mele nu se vor opri niciodată. Merg mai departe, cu mâna la inimă, pentru România!”.

Cosmin Contra și-a anunțat demisia în luna noiembrie, după eșecul devastator din meciul cu Spania. La scurt timp după, Mirel Rădoi a fost ales de șefii FRF pentru a ocupa postul de selecționer, având o misiune grea: calificarea la EURO 2020 prin câștigarea barajului Ligii Națiunilor.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă că în viața mea am făcut niște prostii și plătesc”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă…
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Ungaria a pus interzis la frontieră. Șoferii români care nu pot trece granița. Toleranță zero
Ungaria a pus interzis la frontieră. Șoferii români care nu pot trece granița. Toleranță zero
"Te iubesc, îngerul meu". Mesajul cutremurător al mamei Ioanei Beatrice, tânăra ucisă de proprietarul magazinului în care muncea. Familia fetei…
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi răcoritoare
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi…
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să pot să cânt”
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să…
×